Ce diferente sunt intre un card de credit si un credit de nevoi personale?
Cele doua tipuri de imprumuturi acordate de catre banci au in comun o caracteristica importanta, clientii nu trebuie sa vina cu o ipoteca imobiliara pentru a garanta imprumutul.
Diferenta esentiala dintre cele doua tipuri de credite este data de perioada de acordare si de modul de plata. Daca in cazul unui card de credit, imprumutul este acordat pe o perioada nelimitata, creditele de nevoi personale sunt acordate pe o perioada maxima de pana la 5 ani.
O alta diferenta esentiala este evidentiata si de modul de plata, in cazul unor credite nevoi personale clientii platesc lunar o rata lunara care include dobanda si alte comisioane plus rambursarea unei parti din credit, astfel ca la finalul contractului soldul sa fie zero. Dobanda se datoreaza bancii pentru intreaga suma pusa la dispozitie de catre banca, din momentul acordarii.
La un card de credit, dobanda este aplicata doar pentru suma utilizata, chiar daca toata suma este la dispozitia lor. In plus, orice rambursare efectuata reintregeste suma acordata de banca, iar in cazul in care am folosit 1000 lei si i-am rambursat nu se mai plateste dobanda dupa momentul rambursarii, doar dupa ce utilizam din nou acel card de credit.
Datorita flexibilitatii cardului de credit, costul acestuia este mult mai ridicat decat un credit de nevoi personale, acestea pleaca de la peste 16%la lei, in timp ce pentru un imprumut de nevoi personale dobanda ajunge si la 11%.
Pe langa dobanda, posesorii unui card de credit mai platesc si un comision anul de administrare, care poate ajunge la cateva sute de lei, in cazul acelor carduri care au atasate servicii speciale, cum ar fi asigurari medicale de calatorie sau acces in saloanele VIP ale aeroporturilor.
Cardurile de credit au atasate servicii mai complexe, acestea permit utilizatorului sa nu plateasca dobanda pentru sumele utilizate la cumparaturi, pentru o perioada de pana la 60 de zile, daca in aceasta perioada suma utilizata a fost rambursata. Unii bancheri acorda aceasta facilitate si pentru sumele retrase in numerar de la bancomat sau casieria bancii.
In anii de criza, bancherii au inventat mai multe optiuni atasate unui card de credit, in incercarea de a convinge cat mai multi romani sa il achizitioneze. Dintre acestea cel mai benefic pentru client il reprezinta achizitia cu plata in rate fara dobanda. Numarul de rate lunare poate ajunge si la 24 luni, in cazul achizitiei de articole electrocasnice, electrice sau produse IT.
Chiar daca dobanda este mai ridicata la un card de credit, utilizat doar pentru a acoperi unele nevoi temporare, acesta poate fi deosebit de util si la un cost relativ redus, insa folosirea liniei de credit si nerambursarea sumelor utilizate poate fi deosebit de costisitoare.