Despre consumator si atitudinile acestuia
Din punctul de vedere al firmelor, consumatorii de astazi manifesta un comportament paradoxal, controversat, largindu-si campul de optiuni, devenind mai complecsi.
Comportamentul consumatorilor reflecta, in prezent, incercarea acestora de a integra interesele profesionale si cele legate de timpul liber, aspectele emotionale si cele rationale, natura si tehnologia, modestia si statutul, calitatea si cantitatea, simplitatea si rafinamentul. Aceasta acceptare a paradoxurilor serveste, de asemenea, ca un mecanism de protectie impotriva cantitatii extrem de mari de informatii la care sunt expusi consumatorii, luand in considerare capacitatea destul de restransa a acestora de procesare a informatiilor.
O buna cunoastere a reactiilor consumatorilor fata de produsele, sortimentele, marcile existente pe piata, precum si a dorintelor acestora si a modului in care sunt satisfacuti sau nu de aceste bunuri, permite organizatiilor o mai buna segmentare a pietelor si, implicit, elaborarea unor strategii de marketing mai eficiente, strategii necesare atat in vederea modificarii reactiilor consumatorilor in directia dorita, cat si pentru imbunatatirea imaginii produselor/organizatiei. Acest lucru poate fi realizat prin elaborarea, in prealabil, a unor modele ale comportamentului consumatorilor.
Atitudinile ocupa un loc central in modelele comportamentului consumatorului, in prezent fiind de neconceput elaborarea unui astfel de model fara a se face o referire explicita si la atitudini, in special acele atitudini care sunt semnificative pentru decizia de cumparare, atitudini cu o importanta deosebit de mare in intelegerea mecanismului comportamental al consumatorilor.
Atitudinile consumatorilor sunt destul de dificil de schimbat, deoarece acestea se incadreaza intr-un anumit tipar, ceea ce face ca schimbarea unei atitudini sa impuna ajustari asupra multor altora. Din aceasta cauza multe organizatii comerciale incearca, mai degraba, sa-si adapteze produsul la atitudinile existente decat sa schimbe atitudinile consumatorilor. Aceasta nu inseamna, insa, ca nu exista si organizatii care depun eforturi pentru elaborarea unor strategii care sa aiba drept rezultat modificarea anumitor atitudini ale consumatorilor.