|

3 Monumente Istorice Din Judetul Dambovita Pe Care Nu Trebuie Sa Le Ratezi

Stim cu totii ca pentru mai bine de 3 secole, Targoviste – resedinta judetului Dambovita – a fost capitala statului Muntenia, deci prin extensie, unul dintre cele mai importante asezaminte de pe teritoriul geopolitic-administrativ al Romaniei de astazi. Totusi, se pare ca zona aceasta nu a avut locuitori doar in ultimele sute de ani, asa cum am fi tentati sa credem; conform asezamintelor descoperite de arheologi, se pare ca primii locuitori ar fi aparut in zona in era neolitica, fiind printre primele civilizatii din Europa.

Astazi, desi nu au parte de vizitatori sau de turisti, Ministerul Culturii si Patrimoniului incearca pe cat posibil conservarea a asezamintelor descoperite, precum si a celorlalte edificii si monumete istorice. Din pacate, marea lor majoritate nu sunt vizitate decat de elevii veniti in taberele din Dambovita, insa ca valoare istorica, ele au o importanta incomensurabila.

Toata lumea a auzit de Curtea Domneasca si de Turnul Chindiei din Targoviste, motiv pentru care, randurile ce urmeaza o sa aminteasca alte cateva obiective, mai putin cunoscute.
Primul obiectiv pe lista e o asezare in zona comunei Uliesti, numita “Pe Baracu”, asezare ce aparent dateaza din era neolitica. Astfel de asezaminte se mai gasesc in preajma raului Neajlov si a comunii Dragomiresti, acolo unde se gasesc resturi ale culturii Gumelnita (conform studiilor, cultura aceasta este datata in eneolitic).

De asemenea, in satul Bucsani se gasesc in padurea “Adanca” urme ale epocii Migratiilor(desi perioada aceasta e relativ necunoscuta istoricilor romani,), adica din secolele V-VII dupa Hristos. Aceleasi tip de urme se mai gasesc la marginea satelor Bucsani, Brosteni si Dealul Tatarilor, unde desi nu sunt conservate prea bine, cei ce calca pe acele meleaguri sunt directionati sa le si viziteze.

Cum se poate ajunge la aceste vestigii (lista de mai sus nu contine nici macar 3% din totalul vestigiilor din judetul Dambovita)? Teoretic, exista mijloace de transport in comun. Totusi, din cand in cand, se mai organizeaza in ziarele locale(din Targoviste) excursii spre cele mai importante monumente istorice si edificii protejate de Ministerul Culturii si a Patrimoniului. Pentru a sti cand acestea se organizeaza, cel mai bine este sa verificati site-urile de “Anunturi Dambovita” sau sa luati macar o data pe saptamana ziare ca Sock Dambovitean, Impact sau Incomod Media.

Comentarii oprite

Vrei articole publicitare pe acest site?

Esti pasionat de unul sau mai multe sporturi? Afla de pe www.stirisportive.ro ce se intampla in cele mai mari competitii sportive din lume.

Recently Commented

  • casandra: si unde se fac operatiile acestea? ma intereseaz un doctor care sa aiba timp sa-mi explice pe larg si cu...
  • Dan: recomand, foarte seriosi si punctuali ! pretul a ramas cel stabilit telefonic, ma asteptam ca acesta sa creasca...
  • Seco: – am cumparat de la ei si sunt ok – am iesit mult mai ieftin decat daca faceam reparatia cu tot cu...
  • Cristian: Cu acest serviciu de gazduire a sediului social nu mai exista practic nici o piedica in infiintarea unei...
  • diana: Si eu sunt de acord ac trebuie sa tii cont de pasiunile lui, dar daca e iubitor de vin, nu -i lua o sticla de...